Compania de consultanță imobiliară Sud Rezidențial, al cărei principal acționar este familia Grigore, a cumpărat un pachet cu 15 apartamente de la omul de afaceri Daniel Dumitru Sava în cele două proiecte dezvoltate de acesta în zona Metalurgiei din București. Acestea vor fi închiriate în regim hotelier ca parte a strategiei de diversificare a ofertei imobiliare din zona de sud a Capitalei, unde își concentrează afacerile brokerul.
Omul de afaceri Daniel Dumitru Sava, proprietarul Edildanconstruct - unul dintre principalii constructori din Focșani, lucrează la etapa a doua de dezvoltare a complexului rezidențial Grand Kristal din sudul Bucureștiului, care va cuprinde 1.400 de apartamente și 13 vile, după ce a finalizat și vândut aproape toate cele 2.000 de apartamente din faza întâi, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Noi proiecte rezidențiale cu peste 6.000 de apartamente, investiții estimate la peste 100 milioane de euro, vor fi prezente în premieră la ediția a șasea a Salonului Imobiliar București (SIB), care începe vineri, 1 martie la Palatul Parlamentului, au anunțat, luni, organizatorii.